marți, 13 septembrie 2011

Vitosha Varful Negru - Bulgaria

Cel mai frumos lucru din Sofia mi se pare faptul că ai muntele atât de aproape. Nu ai nevoie de mult timp, nu necesită ori pierdute pe DN1 pentru a te bucura de aerul curat de munte. Se poate ajunge pe Vitoșa în doar jumatate de oră. Cum? În atâtea feluri că încă nu am avut timp nici noi să le testăm pe toate.
 Cel mai ușor este să mergeți până la Gondola din Simeonovo (o suburbie a Sofiei). Din păcate ca să ajungeți până aici trebuie să mergeți puțin cu metroul din centru până la stația GM Dimitrov, de unde puteți lua autobuzul 123 (da, chiar acesta este numărul) fix până în fața stației de unde pleacă gondola. Partea bună este că există un bilet special de metrou + autobuz. În Sofia nu există ca în a noastră capitală 2 companii diferite ci una singură. Așa că conf site-ului lor, biletul se numește Two-stage trip ticket (bus/tram/trolleybus and underground train) - valid for 60 minutes -- și costa 1,60 de leva!

Autobuzul are ca stație principală Dârvenița și ca stație terminus Lift Simeonovo. Din păcate nu știu care este traseul zilele acestea, dat fiind că în aceea zonă se fac lucrări la centura Sofiei, așa că e posibil ca acum autobuzul să fie deviat. Oricum din Simeonovo, ajungeți aici la cota 1800, la cabana numită Aleko.

 De la Aleko în sus ce este mai dificil drumul până scăpați de această primă pantă. Apoi deja totul devine o plimbare.
 Și puteți admira și râurile de bolovani, un fenomen tare interesant.
 Sus de tot acolo se vedea destinația noastră finală.
 După cum spuneam, în mare drumul apoi este destul de drept, urcușul fiind deja mult mai lent. Am și văzut mulți bicicliști pe acolo. Așa că pentru amatori există și posibilitatea asta începând din primăvară până toamna când traseul este deschis.
 Punctul terminus al micii excursii. Dacă alegeți această versiune cu urcatul până la Aleko cu gondola, economisiți mult timp și la final vă alegeți cu o excursie grozavă de o jumătate de zi.
 Cabana de pe Vârful Negru (Cerni Vrăh)
 Sofia jos în vale, deja ne aștepta. Priveliștea de care vă puteți bucura de acolo de sus este uimitoare. Sofia arată incredibil!
Pentru a vedea toate tarifele de autobuz și metrou din Sofia, găsiți lista completă pe site-ul sofiatraffic.bg în limba engleză. Plus traseele autobuzelor, stații și mai tot ce vă poate interesa!

vineri, 9 septembrie 2011

Parcul National Vitosa - Sofia Bulgaria

Parcul Naţional Vitoşa este încă o destinaţie nu foarte cunoscută şi căutată de turiştii români ce tranzitează Bulgaria în drum spre staţiunile montane (Bansko , Borovets) unde se pot bucura de zăpadă și de km întregi de pârtie (între 60 și 70 de km) pe care se poate schia de dimineața până seara. Și toți care trec pe centura Sofiei, trec și pe lângă Kniajevo, un fel de suburbie a Sofiei. De reținut că de aici, chiar din locul unde întorc tramvaiele se urcă către Parcul Național Vitoșa.
La doar câteva sute de metri mai sus de rondul unde întorc tramvaiele, începe parcul. Chiar ultima intrare în parc din Sofia conform hărții următoare.Așa că se poate parca mașina pe undeva în zonă și să parcurgeți o parte din traseu, mai ales dacă vă pasionează muntele.

În unele dimineți asta este priveliștea de care vă puteți bucura, mai ales că am prins multe astfel de dimineți pe acolo. Chiar pozele de mai sus sunt făcute la început de decembrie, când zăpada încă nu năpadise capitala bulgară.
Acest traseu are ca punct terminus Zlatnite Mostove - Podurile de aur (traducere din lb bulgară), un loc în apropiere de Vârful Negru plin de râuri de bolovani. Un peisaj asemănător cu cel al trovanților noștri din comuna Costești. Așa că dacă sunteți pasionați de natură, nu trebuie să ratați Vitoșa. Mai ales că și aici puteți practica diverse sporturi de iarnă.
Dacă doriți chiar să rămâneți mai mult timp în Sofia pentru a explora Parcul Vitoșa (eventual puteți face o excursie și către cel mai înalt vârf din zonă, Cherni Vrăh - Vârful negru ) mai în detaliu. aveți și multe posibilități de cazare. Lista noastră de hoteluri din Sofia recomandate de Paradise Travel Agency o puteți găsi pe urmând linkul http://paradise.ro/sofia.hotel.oras/ și alegând de acolo unul din hoteluri. Pentru asistență în ceea ce privește rezervarea, ne puteți contacta la adresa office@paradise.ro.

marți, 6 septembrie 2011

Concurs Paradise Travel Agency 10 ani

Tour Operatorul romanesc Paradise Travel Agency porneste acum primul concurs pe Facebook.

In cadrul acestui concurs trebuie sa ne trimiteti un mail pe adresa concurs@paradise.ro cu datele dvs de contact ( telefon si adresa de e-mail) si cu o poza care sa corespunda temei noastre, Copii in vacanta. Vrem sa ne aratati cum si-au petrecut copii dvs vara (de preferat poze de la mare), mai ales ca acum ei vor incepe scoala. 

Pe pagina noastra de Facebook www.facebook.com/paradise.ro se vor publica pozele trimise de dvs. Castigator al concursului va fi declarata persoana care la finalul concursului a reusit sa stranga cel mai mare numar de like-uri pe poza.

Premiul consta in 3 nopti de cazare, (check-in) 29 septembrie 2 octombrie (check-out) la Hotelul Kaliakra Superior 4* din cadrul statiunii Albena in sistem ultra all-inclusive. (Transportul nu este inclus in premiul concursului).

In cazul in care in mail nu specificati numarul de telefon si o adresa de e-mail valida, poza dvs. nu intra in concurs si nu este publicata pe site. Pozele vor fi uploadate in cadrul albumului de pe Facebook zilnic intre orele 10-18 in timpul programului agentiei. Mailurile primite dupa ora 18 se vor publica abia in ziua urmatoare. 

Formularul pe care sa-l trimiteti pe mail poate arata in felul urmator:
Nume:
Prenume:
Telefon:
E-mail: 
Descriere poza (unde a fost facuta si cand):

Conditiile de participare pentru concurs le gasiti pe site-ul nostru, in sectiunea CONCURS.

Reduceri extraordinare la ALBENA pentru septembrie 2011

 Reduceri speciale pentru staţiunea ALBENA începând cu data de 2 septembrie şi până la sfârşitul sezonului

         OFERTA 1: 20% reducere pentru următoarele hoteluri din Albena, sejur minim 2 nopţi (discountul înlocuieste oferta 7=6 pentru hotelurile de mai jos):

- AMELIA 3*
- .COM 3*
- MAGNOLIA LUX 3*
- MAGNOLIA STANDARD 3*
- OASIS 3*
- ORHIDEYA 3*
- RALITSA 3*
- VILE VITA PARK 3*
- VILE MAGNOLIA 3*
- VITA PARK 3*

        OFERTA 2: Extras 7 NOPŢI LA TARIF DE 6 NOPŢI va fi prelungit până la închiderea hotelurilor pentru următoarele hoteluri din Albena şi în plus, la aceste hoteluri veţi primi o REDUCERE DE 5% (indiferent de numărul de nopţi rezervate):

- ARABELLA BEACH 4*
- BORJANA 3*
- DOBROTITSA 3*
- ELITSA 3*
- GERGANA 4*
- KALIOPA 3*
- LAGUNA BEACH 3*+
- LAGUNA GARDEN 4*
- LAGUNA MARE 3*
- MALIBU 4*
- MURA 3*
- NONA 3* - complet renovat
- ORLOV - SANDY BEACH 3* - complet renovat
- RALITSA SUPERIOR 4*
- SLAVUNA 3*
- FLAMINGO GRAND 5*

        OFERTA 3 - Hotelul Kaliakra Superior**** (Albena):

Din 04.09 --> minim 5 nopti (3 camere disponibile) 48€ / persoană / noapte din care 7 nopţi = 6 nopţi, 6=5, 5=4

Din 05.09 --> minim 5 nopti (4 camere disponibile) 48€ / persoană / noapte 7 nopţi = 6 nopţi, 6=5, 5=4

06.09 - 17.09 --> minim 3 nopţi (vezi disponibil in www.paradise.ro) 48€ / persoană / noapte dintre care 7 nopţi = 6 nopţi, 6=5, 5=4, 4=3

18.09 - 04.10 --> minim 3 nopţi (vezi disponibil in www.paradise.ro) 27€ / persoană / noapte dintre care 7 nopţi = 6 nopţi, 6=5, 5=4, 4=3

CONDIŢII: Discounturile de mai sus nu se cumuleaza cu oferta de seniori, sau cu alte oferte speciale
Restul conditiilor (taxă de staţiune, reduceri, copii, etc) rămân conform ofertei generale
Vă aşteptăm cu drag în agenţia noastră sau pe site-ul www.paradise.ro

Cu stimă,
Echipa Paradise Travel Agency
office@paradise.ro

Albena

Albena este o statiune decorata cu „blue flag”, situata pe pitoresca coasta a Marii Negre, faimoasa pentru gardinile sale, aproape de aeroportul international Varna ( 30 km ). Clima temeperat-continentala, plaja nisipoasa vasta, apa curata a marii lipsita de orice fel de pericol garanteaza conditii minunate pentru vacante din luna mai pana in octombrie. Este o locatie superba pe costa Marii Negre, cu standarde ridicate de cazare si satisfactii multiple: sport ( bowling, ski nautic, barci, para-sailing, yachting, surf, pescuit subacvatic, tennis, mini golf, echitatie, volei pe plaja, aerobic, scoala de scafandri ) si facilitati de recreere, distractie, viata de noapte in baruri.
 
Albena este locul perfect pentru toate varstele unde marea intalneste nisipul. Are o capacitate de 14.900 de paturi in 43 de hoteluri de la 2 la 4 stele, majoritatea cu piscina,5 vile de vacanta si un spatiu de campare. Exista restaurante pentru toate gusturile si buzunarele: fast food, taverne cu specific traditional, restaurante cu specific chinezesc, indian, mexican, etc. 

   Centrul SPA din hotelul Dobudja functioneaza tot anul si ofera 120 de proceduri, in mod special programe cosmetice de catre un personal cu inalta calificare ( exista programe de slabit, wellness, programe anticelulitice, aromaterapie, terapie antireumatica, etc. ). Copii se pot distra in discoteci pentru copii, karaoke, mini-trenulete, animatori, etc. De asemenea Albena este si un loc perfect pentru conferinte si intalniri de afaceri, diverse evenimente distractive, festivaluri si concursuri.

   Climatul unic al marii cu aer curat, bogata in saruri, ozon, iod, brom, calciu, temperatura medie anuala de cca 12 grade C ( vara mai mult de 25 de grade, in aprilie si octombrie 15- 19 grade), umiditatea aerului de 63 – 65 % si briza marii fac din Albena o statiune perfecta pentru relaxare. Soarele straluceste circa 8-11 ore/zi, iar apele minerale au temperaturi de 30 de grade.

TRASEU BUCURESTI - ALBENA

TRASEU BUCURESTI – ALBENA (via Vama Veche) => 335 km

• Plecare: Bucureşti
• Parasiti Bucureşti pe bulevardul Theodor Pallady
• Mergeti pe Autostrada A2 (Autostrada Soarelui), pana la Cervavoda, apoi continuati pe DN22C pana la Constanta– 198 km (la Fetesti se plateste taxa de pod 10 lei / autotusim)
• Intrati in Constanta si urmariti indicatoarele de Mangalia – 44 km pana in Mangalia
• In Mangalia urmariti indicatoarele de Vama Veche – 7,5 km pana in vama
• Intrati in Bulgaria (taxa drum Bulgaria = 10 leva / 5 euro pentru 7 zile valabila si pentru autostrazi)
• Dupa ce iesiti din vama mergeti drept inainte, 78 de km (traversati Durankulak), NU intrati prin Balchik!
• La sensul giratoriu cu steaguri trebuie sa il parasiti la a 2-a iesire
• Sosire in Albena.


                                        TRASEU BUCURESTI – ALBENA (via Giurgiu) => 350 km

• Plecare: Bucureşti
• Parasiti Bucureşti pe soseaua Giurgiului
• Mergeti pe E70 / E85 – 48 km
• Faceti stanga in primul sens giratoriu din orasul Giurgiu pe DN5 – apoi 4,5 km pana in vama
• Intrati in Bulgaria (taxa pod Giurgiu – Ruse = 25 lei + taxa drum Bulgaria = 10 leva / 5 euro pentru 7 zile valabila si pentru autostrazi)
• Dupa ce iesiti din vama urmeaza un sens giratoriu pe care trebuie sa-l parasiti la a 2-a iesire si urmati apoi indicatoarele de Varna si autostrada A2
• Iesiti din orasul Ruse si continuati pe E70 – 119 km (treceti prin localitatile Tzar Kaloyan si Razgrad)
• Dupa orasul Shumen intrati pe Autostrada A2 – 78 km
• Traversati Varna – 9 km si in capatul bulevardului Vladislav Varnenchik (in dreptul Catedralei Ortodoxe) stanga catre Balcik si tineti drept inainte
• Continuati pe E87 – 22 km
• La sensul giratoriu cu steaguri parasiti-l la prima iesire
• Sosire in Albena